Îndemnuri pentru credincioși

 

Faptele milosteniei sufleteşti sunt:

- întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi  a celor  păcătoşi la

calea  virtuţii, dar cu duhul blândeţii şi al înţelepciunii.      (Iacov 5, 19-20);

- învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi.           ( Fapte 8, 31);

- sfătuirea celor ce au trebuinţă de sfat.  (I Tes. 5, 11-15). Sfatul cel bun trebuie dat la timp celor cu o viaţă păcătoasă, celor în nevoi, sau celor a căror viaţă şi cinste sunt în primejdii;

- rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru.  (Iacov 5, 16;  Filip.1, 19);

- mângâierea celor întristaţi.  (I Tes. 5, 14);

- nerăzbunarea pentru răul făcut de alţii, ci răsplătirea răului cu binele.              (Matei 5, 44 - 48);

- iertarea greşelilor săvârşite de alţii faţă de noi înşine, nu numai o dată, ci “ de şaptezeci de ori câte şapte”, după cum spune Mântuitorul    (Matei 18, 22).

 Spre a fi plăcute lui Dumnezeu, milostenia trebuie :

-  să izvorască din iubire sinceră faţă de Dumnezeu şi de aproapele.   Exemplul cu femeia văduvă care a donat la templu doi bănuţi, ultimii care-i mai avea, au trecut înaintea sumelor mari daţi de cei bogaţi, dar numai de ochii lumii.

- milostenia nu trebuie făcută din interes sau pentru a primi o răsplată de la oameni.    

Mântuitorul combate această practică spunând:

 „Luaţi aminte ca milostenia voastră să nu o faceţi înaintea oamenilor spre a fi văzuţi de dânşii….Când faci milostenie să nu trâmbiţezi înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevăr grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie“  (Matei 6, 2-4).

De aceea:

-  faptele milosteniei  trebuie făcute oricărui om aflat în nevoie, fără nici o deosebire.       (Luca 10, 36 - 37);

- milostenia trebiue făcută doar cu cel ce are nevoie şi după nevoia sa;  

   Prin milostenie nu trebuie  încurajaţi  leneşii, beţivii sau risipitorii. (II Tes. 3,10)

 

   Ce răsplată făgăduieşte Dumnezeu celor milostivi ?

   Virtutea milosteniei este mult preţuită de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos:  

   “Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost…; însetat am fost…; străin am fost…; gol am fost…; bolnav am fost…; în temniţă am fost … aţi venit la Mine şi M-aţi cercetat”   cuvintele rostite în Pilda Înfricoşatei Judecăţi.

 (Mt. 25, 32- 46).

 

  Dumnezeu îi va milui, adică le va ierta păcatele, la judecata de apoi, precum spune Sf. Apostol Iacov:

“ Judecata este fără milă pentru cel ce n-a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii ” (Iacov 2, 13), iar  Sf. Ap. Petru zice: “ Dragostea acoperă mulţime de păcate “ (Petru 4, 8).  

Taina Sfântului Botez   

 „Mergând, învătati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh”  (Matei XXVIII, 19)

 

     Sfintele Taine sunt lucrări sfinţitoare întemeiate de Domnul nostru Iisus Hristos, săvârşite de Biserică, prin care se oferă credinciosului Harul lui Dumnezeu, spre întărire sufletească şi sfinţirea vieţii. În Biserica noastră sunt şapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtăşania, Preoţia, Cununia şi Maslul..

     Taina Sfântului Botez a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa din morţi, prin cuvintele: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei XXVIII, 19).

    Efectele primirii Tainei Sfântului Botez sunt : iertarea păcatului strămoşesc şi a tuturor păcatelor săvârşite înainte de Botez, în situaţia celor ce se botează mai târziu.

    Sfântul Botez este uşa prin care omul poate deveni creştin şi membru al Bisericii, căci spune Domnul Hristos ”De nu se va naşte cineva  din  apă  şi  din Duh, nu  va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan III, 5),  iar apoi se pot administra şi celelalte Sfinte Taine.

     Şi Înaintemergătorul Domnului Hristos, Sfântul Ioan, a botezat la Iordan. Dar botezul lui nu era o Taină, ci el era mai mult un îndemn la pocăinţă, un semn  pregătitor pentru cele ce aveau să vină, cum însuşi  mărturiseşte: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăintă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine...Acesta vă  va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei III, 11).

    Partea văzută a Tainei Sfântului Botez constă din afundarea de trei ori în apa sfinţită, în cristelniţă, a celui ce se botează şi în rostirea cuvintelor :

„ Se-botează robul (roaba)  lui Dumnezeu, (N) în numele Tatălui, Amin, şi al Fiului, Amin, şi al Sfântului Duh, Amin; acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin”.

   Sfânta noastră Biserică face Botezul prin afundare, nu prin turnare sau prin stropire, pentru că însuşi cuvântul botez  înseamnă „a afunda". Sub formă de turnare sau prin stropire se săvârşeşte doar în împrejurări cu totul deosebite, când cineva este greu bolnav sau când nu se află la îndemână apă  destulă.

     Apa care se foloseşte la Taina Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, cu nimic amestecată.

   Săvârşitorii Tainei Sfântului Botez sunt episcopii şi preoţii, căci lor le-a încredinţat Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a săvârşi Sfintele Taine. Numai când pruncul este în pericol de moarte!!! poate boteza şi un simplu credincios, având însă grijă să-l afunde de trei ori şi să rostească cuvintele de  botez, iar în cazul în care cel botezat trăieşte, trebuie chemat preotul pentru citirea rugăciunilor rămase din rânduiala Botezului şi administrarea Tainei Mirungerii şi a Împărtăşaniei.

    Primitorii Tainei Sfântului Botez sunt toţi cei nebotezaţi, de orice vârstă ar fi ei, căci toţi sunt  întinaţi de păcatul strămosesc.

     Necesitatea Botezului pentru toţi este arătată de Mântuitorul prin cuvintele: „Adevărat zic, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în impărăţia lui Dumnezeu” (Ioan III, 5). Chiar din timpul Sfinţilor Apostoli se săvârşea botezul copiilor (Fapte XVI, 15, şi  33). Şi Sfinţii Părinţi arată în scrierile lor, că Biserica a primit de la apostoli obişnuinţa de a administra botezul şi pruncilor.

    Pruncii nu pot să-şi mărturisească credinţa creştină, dar naşii sunt cei care mărturisesc pentru aceştia credinţa creştină, rostind Crezul şi care îşi iau angajamentul că finii lor să fie crescuţi de către ei în credinţa Bisericii Ortodoxe.

   Ca să facă mărturisirea de credinţă, naşului i se cere să fie bun credincios, să fie mai în vârstă şi să fie de acelaşi sex cu pruncul care se botează. Naşii devin părinţi spirituali, iar părinţii pruncului nu pot fi naşi. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş.

     Naşul are îndatorirea să îngrijească de viaţa sufletească a finului său, învăţându-l adevărurile de credinţă spre a face din el un bun credincios al Sfintei nostre Biserici. Dar şi finul este dator cu ascultare şi cu respect fată de naş, în aceeaşi măsură cum îi ascultă pe părinţii săi trupeşti.                   

     Referitor la timpul săvârşirii Tainei Botezului nu există ore sau zile fixate, dar este bine ca pruncii să fie botezaţi în zilele de sărbătoare, mai ales în zi de duminică, de la şapte zile după naştere până la  40 de zile. Cât priveşte locul săvârşirii, botezul se oficiază numai în biserică.  

     Taina Sfântului Botez nu se repetă!. Căci „este un Domn, o credintă, un botez” (Efes. IV, 5)..., iar cel ce primeşte Sfânta Taină a Botezului rosteşte „Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor” (Art. 10 din Crezul sau Simbolul Credinţei).

 

Câteva îndemnuri :

- este bine ca pruncul să aibă un singur nume şi unul după sfinţii, apropiaţi zilei sale de naştere, din calendarul creştin ortodox; 

- trebuie să fie un singur naş sau o singură familie şi să fie creştin ortodox, şi nu de altă confesiune;

- naşii nu se aleg după starea materială sau financiară, ci după starea spirituală, adică să fie un credincios bun;

- naşii au obligaţia de a rosti, la botez, Crezul sau măcar să-l citească, iar nu dascălul sau altcineva;

- nu pot fi naşi monahii şi părinţii trupeşti, de asemenea nu pot boteza împreună doi tineri care urmează să se căsătorească, pentru că după botez ei devin rude spirituale, de gradu I,  şi este un impediment la căsătorie;

-  nu este greşit să fie botezaţi mai mulţi copii în acelaşi timp şi în aceeaşi apă sfinţită;

- cel mai bun loc pentru săvârşirea Botezului este biserica, şi numai în zilele de sărbătoare, căci atunci pot fi prezenţi mai mulţi credincioşi;

- Taina Sfântului Botez nu se poate administra copiilor morţi şi cu atât mai mult celor care  au fost avortaţi!!!;

- înainte de a stabili momentul botezului unui prunc este bine să vă consultaţi, mai înainte cu preotul paroh, care vă va da anumite sfaturi (indicaţii) cu privire la această sfântă slujbă.

 

      Predică rostită, în cadrul Cercului Pastoral, de către P.C. Preot   TIMOFTE CONSTANTIN   de la   PAROHIA “ SF. TREIME ”-COVASNA, Com. Costuleni, jud. Iaşi, azi 06 martie 2009, în Biserica Parohială “Sfântul Dumitru” Răducăneni,

Cuvânt despre Taina Sfântului Maslu

 

     „De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”            (Iacov.5,14-15).

 

    Taina Sfântului Maslu este a șaptea Taină a Bisericii în care, prin rugăciunile preoților și ungerea cu untdelemn sfințit, credincioșii dobândesc harul nevăzut al tămăduirii bolilor trupești și sufletești.

   Această Taină a fost instituită de Însuși Mântuitorul când a trimis pe Sființii Apostoli la propovăduire, zicându-le : ”Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi își vor pune mâinile și se vor face sănătoși” (Marcu, XVI, 17,18).

    Sf. Ap. au practicat Taina Sfântului Maslu chiar de la prima lor propovăduire: ”Și scoteau mulți demoni și ungeau cu  untdelemn pe  mulți  bolnavi și-i vindecau”  (Mc, 6,13).

    Urmând apostolilor, episcopii și preoții au săvârșit și ei această Sfântă Taină, cum ne arată Sfântul Apostol Iacob: ”Este cineva bolnav între voi? Să  cheme  preoții  Bisericii  și  ei  să se  roage  pentru  el, ungându-l  cu untdelemn,  în  numele  Domnului.  Și  rugăciunea  credinței  va  mântui  pe  cel  bolnav  și  Domnul  îl va ridica,  și   de   va   fi   făcut  păcate  se  vor  ierta  lui” (Iacov, V,14-15).

     Sfântul Apostol Iacob nu face bolnavilor acest îndemn ca venind doar din partea sa ; el grăiește tocmai despre lucrarea sfântă încredintată Sfinților Apostoli de către Mântuitorul Iisus Hristos,  lucrare  săvârsită  de  ei  în  tot  locul  și  la  tot  credinciosul  care avea  trebuință  de  harul lui Dumnezeu  pentru  vindecarea  sa.

     Taina Sfantului Maslu se săvârsește, de regulă, la patul bolnavului; în restul cazurilor, în Biserică și se recomandă să se facă numai dimineaţa pe nemâncate.

     Sfântul Maslu este deci Taina care, prin rugăciunile preoților și prin ungerea trupului cu untdelemn sfințit, împărtășește credinciosului harul lui Dumnezeu pentru tămăduirea bolilor trupești și sufletesti, pentru iertarea păcatelor și pentru întărirea sufletului.

    Partea văzută a Sfântului Maslu constă din rugăciunea rostită de șapte ori pentru vindecarea bolnavului de neputința trupească și sufletească; din untdelemnul sfințit de preoții slujitori ai Tainei și ungerea cu el de șapte ori a trupului bolnavului.

    Urmările Sfântului Maslu sunt vindecarea de bolile trupești și sufletești   și  iertarea  păcatelor  pe care   bolnavul   ar   fi   uitat   să  le mărturisească la Sfânta Spovedanie.

   Săvârșitorii Sf. Maslu sunt preotii, pentru că Sfântul Apostol Iacob zice: ”să cheme preoții Bisericii” , iar nu preotul. Rânduiala slujbei este întocmită pentru șapte preoti; însă o pot face și cinci, trei sau cel putin doi preoți. 

     În timpul Sfântului Maslu se citesc : 7 Evanghelii, 7 Apostoli, 7 rugăciuni și sunt 7 ungeri cu untdelemn, 7 ectenii, iar harul este lucrător 7 zile. De aceea se recomandă ca Sf. Maslu să se facă la 7 zile primul de al doilea şi tot aşa.

     Sfântul Maslu poate fi primit nu numai o singură dată și nici numai de cel aflat în pragul mortii, ci ori de câte ori credinciosul se simte îngreuiat din pricina bolilor sau păcatelor.

    Pe lângă vindecarea sufletului şi a trupului, Taina Sfântului Maslu, mai aduce îndepărtarea răutăţilor care vin de la oameni, cum  ar  fi:  izbăvirea  de  farmece şi descântece, dezlegarea legăturilor şi a blestemelor, izbăvirea de necazuri şi vrăjmaşi.

     Este recomandat ca înainte de a face cineva Sfântul Maslu să cheme duhovnicul şi să se spovedească. Să spună toate păcatele aşa cum au fost ele de când se ştie şi până respectivă.

 

    Cum se folosesc uleiul şi făina de la Sfântul Maslu?

      Făina, se aşează într-un vas adânc în care se infing 7 lumânări care vor sta aprinse în timpul Sfântul Maslu.

    După terminarea Sfântului Maslu, gospodina casei, cerne făina, pe care apoi o frământă toată turnând aghiazmă şi untdelemn de la Sfântul Maslu. După aceasta, împarte tot aluatul în şapte părţi şi din fiecare face  câte   o   turtă,   pe  care  o  coace  pe  plită,  sau   în  tigaie,  la  foc  scăzut  şi  fără  ulei.

    În fiecare dimineaţă, bolnavul, mănâncă câte o turtă pe stomacul gol.  Nu  este  bine  şi  e  mare  păcat  să dai  din  făina  de  la Sfântul  Maslu  la animale.   

    Untdelemnul se pune într-un pahar mare, care se sfinţeşte la Sfântul Maslu prin rostirea de 7 ori a rugăciunii  de sfinţire, de fiecare preot. Lângă  pahar, trebuie puse 7 beţişoare  învelite cu vată, care  vor  fi folosite la ungerea bolnavului cu untdelemn sfinţit de către preoţi în timpul Sfântului Maslu.

     Cu Untdelemnul sfinţit va fi uns bolnavul în fiecare zi timp de 7 zile, pe locul bolnav şi dureros.

     Nu se vor unge părţile ruşinoase ale corpului, chiar dacă sunt bolnave !

     În fiecare dimineaţă, bolnavul să facă rugăciuni, apoi poate să bea un pahar de aghiazmă în care să toarne 9 picături din untdelemn sfinţit de la Sfântul Maslu. 

    Femeile aflate în perioada necurăției nu au voie să se atingă sau să bea aghiazmă şi nici untdelemn şi nici nu vor mânca turte din făina de la Sfântul  Maslu,  pe  perioada  necurăţiei lor !

     Este bine dacă cel bolnav poate să ţină post (ajunare) luni, miercuri şi vineri, dacă nu poate atunci cineva din casă trebuie să postească, pentru că postul alungă multă răutate din casă şi din cel bolnav.

    La Sfântul Maslu trebuie să fii de la începutul slujbei, cu sticla de ulei, pentru că atunci se cheamă Duhul Sfânt să-l sfinţească (de 7 ori).

   Nu se duce la Sfântul Maslu ulei care a mai fost sfinţit !

Cuvânt despre Sărindare

                ” Rugaţi-vă unii pentru alţii !”

    Ce sunt SĂRINDARELE şi la ce foloseşte omului în viaţa aceasta, dar şi pentru viaţa veşnică?

      Despre  cuvântul  sărindar, sărindare,  Sfântul Simion al Tesalonicului spune că înseamnă  „Rugăciunea făcută  de  preot  timp de 40 de Sf. Liturghii la rând, pentru cei  adormiţi,  dar  şi  pentru  sănătatea şi  iertarea păcatelor  a  celor  bolnavi”

    Din tradiţia ortodoxă, A da un sărindar = a  plăti  preotului  pentru  a  face o slujbă specială  timp  de  40  de  zile,  la  rând,  pentru  iertarea  unui  păcat.

    Sărindarul poate fi: individual   sau  de obşte  ( atunci  când  se sfinţeşte o Biserică,   fântână  sau  altele edificii la  care  au contribuit  mai  multe  familii, sau când  vine  un  preot  nou  în  sat).

    Sărindarul individual (al unei familii) poate fi dat atât pentru  sufletul unui decedat  sau mai mulţi decedaţi ai familiei, sau pentru sporul casei sau  binele  familiei. Cel  ce  doreşte să i se săvârşească un sărindar va trebui să ducă la biserică un  pomelnic  scriind numele celor vii sau  a celor morţi. Cei în cauză vor avea grijă  să  aducă, din timp, la  Sfântul  Altar, cele  de  trebuinţă  pentru  săvârşirea  celor  40 de Sfinte Liturghii,  adică  prescuri, vin, ulei,  lumânări  şi  tămâie.

    La Sfintele Liturghii săvârşite duminica, în sărbători sau din alte zile, preotul va pomeni, în Sf. Altar la 40  de  Proscomidii,  pomelnicul  de sărindar, scoţând miridele (părticelele) pentru vii sau pentru morţi, după cum este întocmit pomelnicul.

    Sfârşindu-se de pomenit  pomelnicul la patruzeci de Liturghii, în cazul sărindarelor pentru cei vii, se va săvârşi, la sfârşitul Sf.  Liturghii, Tedeum (slujba) de  mulţumire  şi  rugăciunile  speciale pentru diferite trebuinţe, după cum sunt arătate în cărţile de cult (Liturghier). De asemenea se pot oferi, de pomană celor prezenţi,  daruri: colivă, vin, colaci, lumânări, prosoape, ş.a.

    Astfel de slujbe se pot săvârşi de fiecare dată, la Sfânta Biserică, când cineva sărbătoreşte ziua de naştere sau ziua onomastică (ziua de nume), la împlinirea a 25 (50) de ani de la căsătorie, sau la reuşita unui eveniment din viaţa cuiva.

    Este bine ca această slujbă de mulţumire să se facă şi acasă, cu masă (praznic), unde preotul venind la casa respectivă va săvârşi rânduiala sfinţirii celei mici a apei  (Aghiazma Mică)  şi  se dau de pomană  felurite  daruri : masă,  pat, haine,  vase  şi  altele, asupra cărora preotul, tămâind toate lucrurile, citeşte o rugăciune de sfinţire şi le va stropi cu agiazmă.

 

      În cazul sărindarelor pentru cei adormiţi se pot aduce la Sfântul Altar pentru un singur nume sau pentru mai mulţi decedaţi, doar pentru cei mai apropiaţi. La sfârşitul celor 40 de Sfinte Liturghii, se va săvârşi slujba pentru cei adormiţi numită Parastas.

     Acolo unde este posibil la sfârşitul sărindarului preotul va merge la mormânt, sau acasă pentru a săvârşi rânduiala Panihidei. Pentru această slujbă se va pregăti, din timp, o colivă (de preferinţă din grâu), un pahar cu vin, haine şi alte daruri de bucate, care vor fi binecuvântate şi împărţite pentru cei cărora li se face sărindarul.

   Dacă nu sunt posibilităţi de a face praznic, sau altceva, cum s-a arătat mai înainte,  important pentru săvârşirea acestor sărindare (pentru cei vii sau pentru cei adormiţi) este aducerea pomelnicului şi a darurilor la Sfântul Altar pentru a fi pomenite la Sfânta Liturghie!!!

     În unele zone , se mai obişnuieşte a se face pomenirea neântreruptă a

sărindarelor, adică la toate Sfintele Liturghii de peste an. Pomelnicul cu numele celor vii şi a celor răposaţi de pomenit, care se dă în acest caz, se numeşte pomelnic anual.            

    Biserica a rânduit pentru pomenirea morţilor sâmbăta, care înseamnă ziua în care  Domnul  nostru  Iisus Hristos a  stat  în  mormânt  şi  s-a pogorât în Iad,  să  mântuiască  sufletele  celor drepţi. (I Petru III,18-20)

 

     De aceea parastasele se fac  de obicei  sâmbăta!

     Tot Biserica a rânduit şi alte zile de obşte pentru pomenirea celor adormiţi : 

-         sâmbetele din Postul Mare;

-         Înălţarea Domnului la cer (pomenirea eroilor)

-         sâmbăta lăsatului sec de carne (moşii de iarnă);

-         sâmbăta Rusaliilor (moşii de vară);

-         duminica Tomii  (Paştile blajinilor);

 

     Sărindarul de obşte este acela care se face atunci când preotul săvârşeşte Sfânta Liturghie timp de  40 de zile neântrerupt,  pentru un  eveniment oarecare:  sfinţirea  unei Biserici, sfinţirea unei case parohiale sau a unei case sociale, hirotonia unui preot.

     La acest sărindar preotul va pomeni, la Proscomidie, patruzeci de zile la rând, pomelnicele de vii  şi de morţi date de cei care au contribuit la ridicarea unei biserici, casei parohiale sau altele.

     Slujba de încheiere a acestui sărindar se face la biserică, cu care prilej preotul va binecuvânta şi sfinţi, prin stropire cu apă sfinţită, toate darurile de bucate aduse de credincioşi  pentru o masă comună, numită agapă frăţească.

      Domnul nostru Iisus Hristos ne învaţă că trebuie să ne rugăm unii pentru alţii. Aşadar fiecare dintre noi, pe lângă aceste sărindare date la Sfântul Altar, putem să pomenim acasă, în rugăciunile noastre, atât pe cei vii, cât şi  pe cei adormiţi, dar să ne rugăm şi pentru binele vrăjmaşilor noştri. 

 Iată un model de rugăciune: 

   Pomeneşte Doamne şi pe fraţii noştri (numele fiecăruia)  şi  le  iartă  lor  toate greşalele  pe  care  cu  cuvântul,  sau cu lucrul,  sau  cu  gândul  le-au  săvârşit. Dăruieşte-le lor şi nouă toate bunătăţile Tale  cele  negrăite  şi  desfătarea  vieţii

celei  veşnice.  Amin!

Despre Post

     “Iar  tu  când  postești,  unge  capul  tău  şi  faţa ta o spală,  ca să nu te arăţi oamenilor  că posteşti “  (Matei VI, 17)

 

      Postul creștin este o înfrânare pe un anumit timp, fie parțial, fie definitiv, de la mâncare, băutură, viață conjugală, distracții, vorbire multă și alte desfătări, cu scopul de a ne ruga mai mult lui Dumnezeu, de a ne spovedi și  împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului.

 

    Dumnezeu a dat lui Adam și Eva, în Rai, porunca Postului, “Nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului” (Fac. 2, 17).

    Dacă ar fi postit, n-am mai fi avut nevoie de postul de acum. Prin neascultare, ne-am îmbolnăvit și trebuie să ne vindecăm prin ascultarea de Dumnezeu și prin post (înfrânare).

     Cei ce se plâng că nu pot posti, fie nu înțeleg rostul postului, fie sunt bolnavi sufletește și nu vor să pornească pe calea însănătoșirii morale. Atunci când omul se înfrânează în ceea ce privește mâncarea, el devine stăpânul trupului, nu se mai lasă ispitit de el și nu mai este robul lui.

     Sfintii Părinti ai Bisericii Ortodoxe arată că lăcomia pântecelui este primul păcat capital, din care izvorasc toate patimile. Postul este, în schimb, spre folosul trupului și al sufletului, pe care le curățește și le întărește prin harul lui Dumnezeu. Păcatul vine prin două izvoare: prin mânie și prin lăcomie, iar prin post și rugăciune acestea seacă.

 

    În Vechiul Testament postul a fost practicat de:

-         Moise (40 de zile pe Muntele Sinai înainte de a primi Cele 10 Porunci) – (Ieș. 34, 28);

-         Daniel în Babilon – (Dan. 10, 2-3);

-         Regele David –(Ps. 34, 13);

-         Proorocul Ilie - (3 Reg. 19,8);

 

      În Noul Testament, Mântuitorul a postit 40 de zile si 40 de nopți (Mt. IV, 2), și tot El ne învață cum să postim “Iar tu când postești, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti“ (Matei VI, 17), pentru că “diavolul nu poate fi izgonit decât prin post și rugăciune”. (Mt. XVII, 21), iar Sfinții Apostoli practicau și ei postul unit cu rugăciunea - (F. Ap. XIV, 23, XIII, 2-3;)

     Sfinții Părinți practicau postul după pilda a Mântuitorului, a Sfintilor Apostoli și a ucenicilor acestora, arătând folosul lui pentru trupul și sufletul omului.

     Postul extern se completează cu postul intern, sau ”postul de bucate” se desăvârșește  prin ”postul de păcate”

   În mod special, în perioada celor patru posturi  - creștinii se pregătesc sufletește și trupește, prin post, pentru Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtașanie.

     Sfinții Părinți spun că postul:

-         potolește poftele trupului;   după  cum spune Sf. Ioan

Gură de Aur, "postul potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă și îl ușurează ".

-         ajută la săvârșirea tuturor faptelor bune;

-         ajută rugăciunea;

-         purifică organismul de toxine,

-         îl înnoiește și-l ferește de boli, iar de unele îl vindecă.

 

     Postul creștinilor variază, după râvna și puterea postitorilor:

1. postul negru sau ajunare totală, când postitorii nu beau și nu manâncă nimic toată ziua;

2. postul aspru sau uscat, în care se manâncă o data pe zi, după ora 18 puțină pâine și apa;

3. postul comun sau obișnuit este acela în care creștinii manâncă mâncăruri pregătite cu untdelemn;

4. postul ușor numit și dezlegare, atunci când se îngăduie  consumarea de pește și  puțin vin, precum și a untdelemnului.

 

     După durată, postul poate fi:

1.  pentru o perioadă îndelungată:

-         Postul Paștelui, sau Postul Mare de șapte săptămâni;

-         Postul   Sfinților  Apostoli Petru și Pavel care variază între trei  zile și câteva săptămâni;

-         Postul Adormirii Maicii Domnului, (între 1-14 august);

-         Postul Crăciunului, de 40 de zile (15 noiembrie  -  24 decembrie);

2. de o zi :

-         miercurile și vinerile de peste an (cu excepția celor de harți). Miercurea postim căci atunci a fost vândut Mântuitorul de către Iuda vânzătorul, pe 30 de arginți. Iar vinerea postim căci atunci a fost judecat Iisus Hristos și răstignit pe Crucea Golgotei, apoi și-a dat duhul pe Cruce  pentru mântuirea  lumii.

-         Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), în care postim în orice zi ar cădea, chiar și duminica, deoarece ea ne amintește de patimile îndurate de Mântuitorul pe Cruce;

-          Ajunului Bobotezei (5 ianuarie) - zi de post desăvârșit, până la orele 16;

-         Tăierea  capului  Sfântului   Ioan  Botezătorul  (29 august), în care postim de asemenea în orice zi a săptămânii ar cădea.

    

    De reținut!

    În timpul Posturilor, este bine ca fiecare credincios, să postească, să se spovedească şi apoi, dacă primește dezlegare din partea părintelui duhovnic, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnul nostru Iisus Hristos, numai după ce şi-a făcut rugăciunile dinaintea Împărtăşaniei.

                                                                                                                        

Comportamentul în Biserică!!!

 

          ” În afară de Biserică nu este mântuire!”  de  Sf. Ciprian

Pentru ca participarea la sfintele slujbe să ne fie de folos, trebuie să ţinem seama de câteva reguli de bază ale comportamentului nostru în biserică, dintre care le notăm pe cele mai importante:

 

v La sfânta biserică vine fiecare când doreşte şi când poate. Uşa sfântului lăcaş este deschisă permanent în timpul slujbelor. Bine-plăcut Domnului este, însă, a se participa la toată slujba, sau măcar de la începutul Sfintei Liturghii. Cine vine devreme la biserică, se poate închina la toate icoanele, dar cine vine mai târziu, după începerea Sf. Liturghii, îşi va căuta discret un loc mai la urmă şi nu va mai veni în faţă, spre a nu tulbura pe cei integraţi deja în rugăciune!;

v Trebuie să fim îmbrăcaţi cuviincios şi cu haine curate şi să nu purtăm ostentativ bijuterii luxoase (lanţuri, medalioane, ghiuluri, brăţări, broşe)!. Femeile să nu se fardeze strident, nici să-şi vopsească buzele peste măsură, căci altfel riscă să-şi lase rujul pe icoane, murdărindu-le. Este bine ca femeile să poarte fustă lungă, nu pantaloni, iar bărbaţii costum decent, nu blugi, sau altceva care nu cadrează cu biserica. E bine ca femeile să fie acoperite pe cap!;

v În timpul Sfintei Liturghii nimeni nu va sta în faţa icoanelor de la sf. altar, pe solee, altfel credincioşii vor fi nevoiţi să privească spatele celor care nu ţin seama de această regulă. În plus, cei care se postează acolo îi pot incomoda pe credincioşii care vin să se împărtăşească!;

v După ce am intrat în sf. lăcaş şi ne-am găsit un loc în care să nu deranjăm pe cineva, este bine să stăm acolo până la sfârşit, nu să ne mutăm de colo-colo, nici să părăsim slujba înainte de a se termina! Despre cei care pleacă înainte,  Sfinţii  Părinţi  spun: ” că   se   aseamănă  cu  Iuda,   care   a părăsit  Cina   de  Taină,  înainte   de  a  se   încheia...”!;

v În legătură cu "locul" pe care ni-l alegem, dacă vrem să ocupăm un scaun este bine să privim în jurul nostru şi să vedem dacă nu cumva sunt persoane mai în vârstă sau bolnave care ar avea nevoie să stea jos. Dacă da, atunci cuviincios este să cedăm scaunul. O altă formulă pe care o recomandăm este ca atunci când sunt mulţi credincioşi în biserică, scaunele să fie folosite pe rând de către cei ce nu pot sta tot timpul în picioare!;

v Atenţia şi privirea credincioşilor trebuie să fie îndreptată spre sf. altar, spre a ne concentra la sf. slujbă, nu spre uşă să vedem cine intră şi iese, sau în alte părţi, "studiind" cine a venit şi cine nu, cu ce s-a îmbrăcat cutare şi cutare etc., tulburând, astfel, pe alţii cu indiscreţia noastră!;

v Nu este bine ca în timpul slujbei unii credincioşi să stea în pridvorul bisericii şi să vorbească! Făcând aşa, aduc ofensă lui Dumnezeu, preotului care săvârşeşte slujba şi credincioşilor aflaţi în biserică. De asemenea, fumatul în jurul bisericii este total incompatibil cu atmosfera de sfinţenie a bisericii !;

v Rugăm ca la intrarea în sf. lăcaş cei care au telefoane celulare să le închidă, spre a nu tulbura slujba cu zgomotul produs de eventualele apeluri; atragem atenţia, de asemenea, că nu este cuviincios să intrăm în sf. lăcaş cu gumă de mestecat în gură!;

v Nu trebuie să cântăm mai tare decât cei de la cor, spre a nu-i acoperi şi a nu deranja, astfel, slujba. Dacă vrem, totuşi, să însoţim corul cu vocea noastră, trebuie s-o facem foarte încet (piano), spre a nu tulbura pe cei din jur!;

v Nu este îngăduit nimănui să vorbească în biserică, iar când cumpărăm lumânări sau altceva de la pangar, sau când venim la sf. altar la preot, trebuie să vorbim cât mai încet posibil, în şoaptă, în aşa fel încât să nu deranjăm sfânta slujbă! Nici la terminarea Sf. Liturghii, în timp ce se dă anafură, nu este bine să vorbim, spre a se asculta cu evlavie şi cântarea finală a corului . De asemenea, nu vom umbla la vasul cu agheasmă în timpul slujbei, spre a nu se face zgomot; tot pentru evitarea zgomotului trebuie să deschidem şi să închidem uşa de la intrare cu atenţie, fără a o trânti!;

v Prinoasele (pomenele) aduse în biserică, sau în Casa de Prăznuire vor fi împărţite în linişte, numai din momentul în care preotul a încheiat slujba!;

v Pentru anafură vor veni întâi bărbaţii, pe cât se poate în ordinea vârstei, iar apoi femeile, în aceeaşi ordine!;

v Rugăm pe credincioşii mai familiarizaţi cu ritualul să nu facă observaţii tăioase în timpul slujbei celor care nu cunosc încă prea multe reguli şi care, din neştiinţă, trec uneori pe unde nu trebuie, stau în genunchi la Sfintele Paşti etc. Le putem face observaţie, totuşi, dar numai afară, după slujbă, cu blândeţe şi cu vorbă bună!;

v Prevenim credincioşii să fie atenţi la lucrurile pe care le au asupra lor (genţi, poşete etc.)  şi să nu le lase din mână, pentru că în biserică intră, din păcate, şi anumite persoane rău-voitoare, care vin special să fure. Pentru aceştia (în speranţa că vor citi şi ei aceste recomandări) facem îndemnul  ca în loc să fure mai bine să se roage pentru ca Dumezeu să-l ajute să scape de patima furatului și să-l ajute să scape din nevoi și din necazuri!;

v    Din toate aceste recomandări, la care se pot adăuga şi altele asemenea, trebuie să reţinem că venirea la biserică înseamnă, de fapt, întâlnirea cu Dumnezeu, care nu se poate desfăşura decât în condiţii de bună cuviinţă şi evlavie.  Respectând regulile de mai sus, vom  dovedi  respect faţă de Sfânta Biserică, totodată faţă de semenii noştri veniţi să se  roage !